Postări populare

9 mai 2011

POEZIILE MELE



 POEZII PENTRU COPII
Grădiniţă vin la tine! 
                               de Maria Bosnea-Murgu

Am împlinit trei anişori,
Şi îmi pare tare bine,
În mână am buchet de flori,
Grădiniţă  vin la tine!

Vin în lumea fermecată,
Cu poveşti şi jucării,
Lumea aceasta minunată-i,
Grădiniţa de copii.



Gradiniţa buburuzelor
                       de Maria Bosnea-Murgu

La ciuperca roșcovană,
Cea mare din poianaană,
Sprintene, cu voie bună,
Buburuzele se-adună.

Coţofana  cea codată,
Pe ciupercă aşezată,
Curioasă fiind, se pare,
A-ntrebat în gura mare:

-Unde  te duci mămăruţă?
Te rog să îmi spui şi  mie!
-Păi nu vezi? La gradiniţă!
Hai, că-ţi va plăcea şi ţie!





Frunzele  şi vântul
                         de Maria Bosnea-Murgu
În pomii din  grădină, o frunza-angălbenit.
Apoi şi celelalte frunze s-au grăbit
Să fure-a soarelui culore,
Vai ce păcat, acum zac în grădini şi pe răzoare!

Căci vântul, a văzut  isprava lor.
S-a supărat, le-a scuturat uşor,
Şi  le-a desprins din pomul cel umbros,
Apoi le-a aruncat pe toate jos.

Dar mai întâi, el le-a purtat în zbor,
Ca să plătească  pentru îndrăzneala lor,
De a fura a soarelui culoare,
Vai ce păcat, acum zac în grădini şi pe răzoare!






A venit toamna
                           de Maria Bosnea-Murgu

S-a dus vara călduroasă,
Frunzele-au îngălbenit,
A venit toamna ploioasă,
Dar să-i spunem ,,bun venit”!

Ea ne-aduce roade multe,
În livezi şi pe cămpii,
Pomii-s încărcaţi cu fructe,
Dulci ca mierea-s strigurii.

Păsărelele s-au dus,
Înspre zările  cu soare,
Însă toamna ne-a adus,
Bogăţie şi  culoare.




OCROTEŞTE NATURA
                                    de Maria Bosnea-Murgu
Ai primit în dar ceva,
Ambalaju’n-arunca!
Stai puţin şi te gândeşte,
Dacă chiar îţi prisoseste.

N-ai idei? Îţi dau  îndată!
Din hârtia colorată,  
Poţi să faci ceva frumos,
Ca să-ţi fie de folos.

Uite, asta fac şi eu
Şi deloc nu este greu.
Din hârtia colorată,
Fac o vază minunată,

În vază pun floricele
Şi le dau măicuţei mele.
Uite aşa  îi  dovedesc
Cât de mult eu o iubesc.

Poţi să faci si  tu la fel
Cu- ambalaje fel de fel.
Tot ce poţi refoloseşti,
Aşa, natura  ocroteşti!







Păpădiile
               de Maria Bosnea-Murgu    
Primăvara pe răzoare,
Vezi mulţime de bănuţi,
Galbeni, parcă-s rupţi din soare,
Or fi sori, aşa de multi?
Însă, dup-o săptămână,
Bănuţii  cei rupţi din soare,
Mai degrabă, parcă-s lună!
Sorii, unde s-au dus oare?
Poate cineva să-mi spună?
Banuţii cei rupţi din soare
Care dup-o săptămână,
Se aseamană c-o lună
Au şi ei un nume oare?
Haide spune dacă ştii,
Bănuţii sunt …
                            ( PĂPĂDII)






Un om de zăpadă trist
                                 de Maria Bosnea-Murgu
Eu sunt omul de zăpadă,
Cel mai trist şi supărat,
Singur stau la colţ de stradă
Şi de frig, am îngheţat.

Stau aşa în ger de-aseară,
N-am cu cine să mă joc,
Nu mai sunt copii pe-afară,
Că gerul arde, parcă-i foc.

Toţi copiii de pe stradă,
Pe la case au plecat,
Iepuraşii vin să vadă,
Dacă nasul mi-a-ngheţat.

Se tot uită şi mă-ntreabă.
Dacă nu aş vrea cumva,
Să le dau lor nasu’-ngrabă,
Până nu mi-o îngheţa.

Stau şi mă gândesc  şi eu,
Dacă n-au cumva dreptate,
Să le dau lor, nasul meu,
Să-l păstreze peste noapte.

                                      


          Iarnă
                       de  Maria  Bosnea-Murgu
Văzduhul parcă-i plin cu ,,fluturi”
Ce lin coboară  spre pământ.
Atârnă pe la streşini ţurţuri,
E iarnă şi e ger cumplit.

Natura este-ncremenită
Şi totul pare de cleştar,
Te-am aşteptat, iarnă iubită,
Însă te rog ca să pleci iar.









Primavara a sosit
                      de Maria Bosnea-Murgu
Primăvara a sosit,
Acum, ieşim cu drag afară,
Iată pomii-au înflorit
Şi-o să cânte cucul iară.

Hai s-ascultăm cântul  lui,
Bucurându-ne de soare,
Primăvară, bun venit,
Te-aşteptam cu nerăbdare!




E primăvară
                   de  Maria Bosnea-Murgu

După viscol şi ninsoare,
Uite că acum e soare.
Vreme s-a mai încălzit,
Ghioceii-au înflorit.

Pe răzoare şi câmpii,
Răsar mii de păpădii.
Pomii-s plini de muguraşi,
Mieii zburdă pe imaş.

Când priveşti în depărtare.
Zăreşti stoluri de cocoare,
Ce revin la noi în ţară,
Căci acum e…PRIMĂVARĂ!





GHIOCELUL
                                                              de Maria Bosnea–Murgu

Ghiocel gingaşă floare,
Scoate capul din  ninsoare ,
Să te vadă iarna rece ,
Să ştie ca tre’să plece.

Eşti firav,micuţ, plăpând,
Însă tu-aduci pe Pământ,
Primăvara însorită,
Aşteptată şi iubită .





LEGUMELE TIMPURII
            de Maria Bosnea-Murgu
Primavara, vreau să ştii,
Că-n grădină dacă vii,
Vezi legume timpurii.
Vezi spanac, mărar, salată
Usturoi, ridichi şi ceapă,
Adunăm pe rând din toate,
Că-s izvor de sănătate.
Apoi, bine le spălăm
Şi cu grijă le tocăm.
Facem din ele îndată,
O salată aromată.
S-o mâncăm ne face bine,
C-are multe vitamine.









  IEPURAŞII SI OUĂLE DE PAŞTE
                                                     de Maria  Bosnea-Murgu
În grădină printre flori,
Iepuraşii, azi in zori,
Se grăbeau  ca să aşeze,
Ouăle ce le-au vopsit,
Pentru-un PAŞTE FERICIT.
Între tufe de lalele,
Puneau ouă galbenele,
Printre tufe de narcise,
Ouă roşii, mai închise,
Printre tufe de zambile,
Ouă-albastre-n zori senine.




MAMEI
                                               De Maria Bosnea-Murgu

Mămico ,sunt copilul tău
Şi tare mă mândresc,
Îţi mulţumesc că m-ai născut
Şi soarelui zâmbesc.

Aş vrea acum, de ziua ta,
Mai multe să-ţi doresc,
Dar vezi tu, mămica mea,
Sunt încă mic,
Cuvinte nu găsesc,
Şi iţi voi spune doar atât.
Mămico dragă, te iubesc!






            PITICUL
                                                       de Maria Bosnea Murgu
Mă vedeţi cât sunt de mic?
Aş fi vrut să fiu voinic.
Însă am rămas pitic,
Fiindcă nu mâncam nimic
Sănătos, cu vitamine.
Mama se ruga de mine
Să mănănc ce ea găteşte,
Ciorbă, zarzavat cu peşte,
Însă  refuzam mereu,
Mâncam doar, ce voiam eu,
Am greşit, acum ştiu bine.
Ca să nu păţiţi ca mine,
Mâncaţi multe vitamine.
Peşte, fructe şi legume,
Ouă, lapte, că sunt toate, foarte bune!



RAŢA RĂŢIŞOARĂ
                                                                                            de Maria Bosna Murgu
Eu sunt ,,Raţa Rătişoară ‘’
Mă ştiţi de pe ulicioară.
Astăzi, nu merg la scăldat,
Căci frumos m-am imbrăcat,
Cu papucii roşiori
Şi rochiţa mea cu flori.
Ia priviţi, am şi gentuţă
Şi mă duc la grădiniţă
Mama mea aşa îmi spune,
Acolo-nvaţ doar lucruri bune

Că-i aşa-am-văzut şi eu,
Vă spun pe cuvântul meu!                                                                                                                                                                



PISICA MIEUNICĂ
                   de Maria Bosnea Murgu

Sunt pisica ,,MIEUNICĂ ‘’
Mă vedeţi sunt mititică,
Am blăniţa mătăsoasă
E  curată şi lucioasă.

Să mă spăl mereu, îmi place,
La  blaniţă bine-i face 
Să fie mereu curată,
Periată, pieptănată.

Ca să fiţi curaţi mereu,
Vă spălaţi, că nu e greu,
Dai cu apă şi cu  săpun,
Vă spun eu, e-un lucru bun !













VEVERIŢA
                             de Maria Bosnea-Murgu
Dintr-o creangă-n alta sar,
Din alun pănă-n stejar.
Ronţăi ghindă, nuci ş-alune,
Tare-mi plac, că-s foarte bune.

În pădurea cea stufoasă,
Într-o scorbură, am casă.
În cămară am de toate,
Chiar de mine adunate.

Vă pun acum o întrebare,
Cine-s eu, o stiţi voi oare?
Cel ce ştie ca să spună,
Îi dau şi lui, o alună.






MĂRUL
                                                        de Maria Bosnea-Murgu


Este dulce şi gustos,
E rotund şi arătos,
Are multe vitamine,
Să-l mănânci, că-ţi face bine.
Înainte de-al mânca,
Să nu uiţi bine-al spăla,
Acum iute să imi spui,
Cum se cheama dumnelui?
Nu trebuie să ghiceşti,
Doar la titlu te gândeşti!





PARA
                                                                        de Maria Bosnea-Murgu
Galbenă, zemoasă,
Dulce şi gustoasă.
Creste-n păr, dar nu în cap,
Ci-n livadă în copac.
Ca să o mâncăm,
Întâi o spălăm.
I-a să văd cine-a ghici,
Despre ce fruct am vorbit?









FLUTURELE
                                                 de Maria Bosnea-Murgu
           Dintr-o floare-n alta zbor,
         Ca să sorb mireasma lor.
     Am aripi viu colorate,
Fragile, catifelate.

           Ziua-ntreagă hoinăresc,
            Nici de cum nu obosesc,
          Florile imi sunt surate,
                Le iubesc că-s parfumate.





ALBINELE
                  de Maria Bosnea-Murgu
Cât este ziua de mare,
Noi zburăm din flooare-n floare,
Căutăm prin floricele,
S-adunăm  nectar din ele.
Iar apoi, la noi acasă,
Preparăm mierea gustoasă,
Aurie, aromată,
De la flori înmiresmată.
S-o mâncaţi, dar cu măsură,
Chiar dacă e  foarte bună!






                  BUBURUZA
                                  de Maria Bosnea-Murgu
Ia priviţi un pic la mine,
Buburuză sunt, ştiţi bine,
Pe aripi am bulinuţe
Şi la cap am antenuţe.

Ştiu cât demult mă iubiţi,
Însă, uneori mă şi chinuiţi.
Când mă străngeţi în mânuţă,
Ştiţi, mă doare  că-s micuţă!

Aş  avea o rugămite,
Cu toţii să ţineţi minte,
Nu mă strângeţi în mânuţă,
Că mă doare, că-s micuţă! 













POEZII ,,PENTRU SUFLETUL MEU''


S-apropie Crăciunul
                                           de Maria Bosnea-Murgu
S-apropie Crăciunul, vin’ să te rogi cu mine!
Căci IISUS, s-a născut şi pentru tine.
S-apropie Crăciunul, să fii mai bun creştine!
Ajută-l şi iubeşte-l pe cel de lângă tine.
S-apropie Crăciunul, pe toţi, tu să îi ierţi!
Să nu urăşti pe nimeni, pe nimeni să nu cerţi.
S-apropie Crăciunul, ce poţi să dăruieşti,
Doar dăruind, poţi şi tu să primeşti.
S-apropie Crăciunul, să fii mai răbdător!
Încearcă să-nţelegi, fii bun ş-ascultător.
S-apropie Crăciunul, uită de răfuieli!
Acceptă-nvăţătura, învaţă din greşeli!
S-apropie Crăciunul, renunţă la trecut!
Traieşte intens clipa şi-o ia de la-nceput!
S-apropie Crăciunul, zâmbeşte că e bine,
Zâmbind întind-o mână, celui de lângă tine.
S-apropie Crăciunul, acum poţi  să visezi,
Căci visul se-mplineşte, încearcă şi-ai să vezi!
S-apropie Crăciunul, speranţa să nu-ţi pierzi!
Mereu mai este-o şansă, tu-n asta tre’să crezi!
S-apropie Crăciunul, crede că Moş Crăciun,
O să aducă-n sac, un an cu mult mai bun.
S-apropie Crăciunul, urmează ce ţi-am spus,
Căci Dumnul ne veghează pe toţi, de-acol’ de sus!




NEPOŢELULUI MEU
                                          de Maria Bosnea-Murgu
Eşti roua dimineţii
După o zi toridă,
Eşti liniştea pădurii
Atât de mult râvnită,

Eşti luna luminoasă
Pe bolta-ntunecoasă,
O rază de la  soare
În iarna cea geroasă.

Tu mi-ai redat puterea
De-a merge mai departe,
Mi-ai adus mângâierea,
Speranţa că se poate,

Tu m-ai făcut să uit,
Să nu simt  că mi-e greu,
Să vreau ca să trăiesc,
Acum, de dragul tău.





O POVESTE MINUNATĂ
                                         03-03-2011     Maria Bosnea-Murgu
A venit pe lume-un băieţel,
Gingaş, micuţ, frumos şi cuminţel.
Este nepotul meu dintâi,
Mi-e drag  ca soarele,
Mereu aş  vrea ca să-l mângâi.
Fierbinte-L rog  pe D-ZEU,
Să aibă grijă de nepotul meu.
Să crească mare şi voinic,
S-ajungă şi el străbunic.
Să fie sănătos,
Să crească frumos,
Să fie norocos
Şi fericit mereu,
Să-l însoţească D-ZEU.
Pe drumul  vieţi-ntortochiat,
Mereu să fie–nconjurat
De oameni buni şi de părinţi.
Şi toţi să fie fericiţi!




COPIII
                                                   de   Maria Bosnea-Murgu
Copiii-mi luminează
Întregul drum al viaţii,
Zâmbind mă-nviorează
Ca roua dimineţii.
Copiii-mi dau speranţa,
Puterea de-a iubi,
Dau vieţii mele sensul,
Dorinţa de-a trăi.
Ei,imi sunt mângâierea,
Aşa au fost mereu,
Dacă imi sunt alături,
Chiar uit ,că-mi este greu.


Pentru tine mamă dragă
                         de Maria Bosnea-Murgu 
Florile din lumea-ntragă,
Toate-aş vrea să le culeg.
Pentru tine mamă dragă,
În buchet ca să le leg.      

Dar tu stii măicuţă dragă,
Sunt încă prea mititel   
Şi nu pot prin lumea largă,
Ca să umblu singurel.

De aceea azi mămico,
Eu, în dar de ziua ta,
Îţi voi spune la ureche.
Te iubesc mămica mea!




              MAMA
                                  de Maria Bosnea-Murgu

Mama-i leagăn, mama-i vis .
Orizontul meu deschis,
Mama-i viaţă ,mama-i dor,
Este aripă de zbor.
Mama-i soare şi iubire,
Drumul meu spre fericire.
Mama-i tot ce am mai sfânt,
Raiul meu de pe Pământ.
Pentru toate acestea eu,
Zi de zi mă rog mereu,
Ca să fie sănătosă,
Tânără ,mereu voioasă,
Iar acum, ii spun aşa;
,,La mulţi ani mămica mea !’’



      

         Dorinţa (unei fiice)
                                    de Maria Bosnea-Murgu
Parcă în ochi, ai pulbere de stele
Măicuţa mea, când mă priveşti,
Tu străluceşti  mai tare decât ele
Şi mai frumoasă eşti chiar, când zâmbeşti!
Eu îţi doresc  să fii mereu aşa,
În ochi să-ţi strălucească pulberea de stele,
Să fii frumoasă veşnic mama mea,  
  fii nemuritoare ca şi ele!

Din suflet îmi doresc măicuţa mea,
În ochi să-ţi stălucească pulberea de stele
Ş-aş vrea să-mi fii mereu alăturea,
Să nu pleci niciodată către ele!






                                                   Te-ai dus
                                                                             de Maria Bosnea-Mugu     
                                                                                              25-03-2013

Te-ai dus tăticul meu la stele
Şi nimănui nu i-ai spus ,,bun rămas",
Ai adormit şi-n somn plecat-ai către ele
Ş-acolo pe vecie ai rămas.

Tătucă, tu te-ai dus  şi-n urmă ai lăsat,
Măicuţa mea, bolnavă şi batrână,
Cu ochii trişti şi trupul aplecat,
Ce-aşteaptă ca să vii s–o ţii de mână.

Spre stele ai plecat tăticul meu,
Nu pot să cred dar, chiar s-a întâmplat,
Mi-e sufletul pustiu şi trupul greu,
De golul ce în urmă ai lăsat.

Spre stele ai plecat tăticul meu,
Poate că acolo, iţi va fi mai bine
Şi că nimic nu o să-ţi fie greu
Şi c-o s-aştepţi cu drag ziua de mâine.

Te-ai dus tăticul meu spre stele,
Să ne veghezi de-acol’de sus,
Te rog, grijă să-i porţi măicuţei mele,
Ce te aşteaptă ca să vii de un’ te-ai dus!






CURTEA CASEI PĂRINTEŞTI
                de Maria Bosnea-Murgu       
Nicăieri nu simţi fiorul,                                                                                                
Nicăieri, ori unde eşti,
Ce il simţi, când pui  piciorul,
În curtea casei părinteşti.

Fiecare fir de floare,
Ţi-aminteşte o-ntâmplare,
Fiecare pom din curte,
Câte-o taină iţi ascunde.

Tot ce e in curtea dragă,
Are o  poveste-ntragă,
Parc-o vrajă te cuprinde.
Şi iţi vin toate în minte.

Te simţi tare norocoasă
Căt,,ai tăi’’ sunt  sănătoşi,
Stai pe prispă  bucuroasă
Că-i vezi şi pe ei voioşi.

Dar durerea te apasă
Când, nimeni nu e acasă,
Căci  părinţi ţi s-au dus.
Către stele, acolo, sus.

Vraja parcă se destramă
Iar  fiorul de plăcere,
Dintr-o dată se transformă,
Într-o imensă durere.

Ţi-este greu să intri-n casă,
Nici un pas nu poţi să faci,
Căci puterile te lasă,
Stai în uşă doar şi taci.

Nu poţi vorbe să rosteşti,
Răsuflarea ţi se taie.
Nu poţi să te stăpâneşti,
Lacrimile-ţi curg şiroaie,

Te căznşti s- alungi durerea,
Îţi aduni toată puterea,
Fiin’că tare iţi doreşti,
Să poţi iarăşi, să păşeşti,
Cum păşeai odinioară,
În curtea case părinteşti.

                                  
             

                  NUCUL
                                            Maria Bosnea-Murgu           12.06.2011   
În curte la bunici, era un nuc,
Ce mult îmi mai plăcea în el să urc.
Urcam in nuc  şi mă uitam în zare.
Tare-mi plăcea, ca să privesc în depărtare.

Nimic nu prevestea atunci, că eu,
Departe voi pleca din satul meu.
Că voi pleca şi casa-mi voi lăsa,
Crezând că-n alt loc, găsi-voi fericirea.

Când am plecat, eram chiar fericită,
Eram mămică, tânără, eram iubită.
Dar parcă sufletu-mi tânja după ceva,
Cu greu eu, mi-am dat seama, ce  era.

Printre stăini, eram departe  
De  satul meu cu uliţe curate,
De nucul cel bătrân, de la bunici.
O Doamne, cât de mult ,,el’’ mi-a lipsit aici.

Bunicii mei s-au dus, curtea-a rămas pustie,
Iar nucul cel bătrân, trăia în pribegie,
                                          Şi apoi şi  el ,,s-a dus’’!
 Acum şi eu, mai mult  ca altă dată,
Tânjesc după tot, ce am lăsat odată.


Eu sunt cu tine
                           de Maria Bosnea-Murgu

Eu sunt cu tine şi atunci,
Când tu nu eşti în preajma mea,
Iubirea sinceră ce-ți port,
Distanţa nu mi-o poate lua!

Eu sunt cu tine şi când pleci
Căci tu rămâi în gândul meu,
Nu mă despart de  tine-n veci
Ş-aş vrea să fie-aşa mereu!

Cu tine sunt în orice loc,
Mă doare rău când mă răneşti,
Nu vreau să cred că-i doar un joc
Când mă dezmierzi şi mă iubeşti!

Aş vrea să crezi mai mult în mine,
Să ştii că-mi eşti mereu în gând,
Că te iubesc şi cred în tine,
Ceea ce-ţi spun, nu-s vorbe-n vânt!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu